Știri locale, Toate știrile

Taie lemne în apartament și amenință vecinii cu toporul

Lucruri stranii se întâmplă în Strășeni. O doamnă a făcut rost de un topor și a decis să despice lemne în apartamentul de la bloc. Iar atunci când vecina, deranjată de zgomotul produs, i-a făcut observații, doamna nu a stat mult pe gânduri și a pus mâna pe topor. Norocul a fost de partea vecinei în acea zi, care a scăpat doar cu o sperietură zdravănă. În schimb, stăpâna toporului a fost lovită puternic la cap cu ușa de la intrarea în casă.

Poliția spune că femeia deranjată de zgomot a bătut la ușă și a început să o certe pe cealaltă femei că taie lemne la bloc. Supărată, doamna certată a ridicat toporul și a amenințat că o lovește în cap. Reacția a fost imediată, speriată, vecina a trântit ușa și a lovit-o puternic la cap pe cea cu toporul.

Ambele femei erau băute și ambele au depus câte o plângere la poliție.

 

Cine credeți că va câștiga alegerile din 24 februarie la Strășeni?
2696 voturi · 2696 răspunsuri