Știri locale, Toate știrile

Copiii din Strășeni au cucerit 23 de medalii din aur la Campionatul Național de Dans Modern

Peste 20 de copii și tineri din Strășeni au cucerit mai multe medalii din aur la Campionatul Național de Dans Modern, ce s-a desfășurat la Chișinău. Tinerele talente au demonstrat performanțe în categoria street dance, iar cei care au obținut locurile întâi vor reprezenta țara la Campionatul Mondial de Dansuri Moderne, care va avea loc în luna mai, în Croația.

La Campionatul Național au participat 46 de copii și de tineri din Strășeni, dintre care 23 au obținut locul I. Dansatorii au vârstele cuprinse între 4 și 17 ani și fac parte din clubul Dance Factory.

Mirela Dudco are 5 anișori și este una dintre cele mai mici participante la concurs. Mica dansatoare a obținut locul III în cadrul competiției. „În timpul concursului am avut mari emoții, însă am reușit să le depășesc datorită mămicii și antrenorului, care au fost alături de mine. Dansez de la vârsta de 4 ani și îmi place mult ceea ce învăț la ore. Dansul este o activitate care mă face fericită și mă ajută să eman multă energie”, ne-a spus fetița.

Arina Dengovschi, în vârstă de 8 ani, a revenit acasă cu două medalii din aur. Dansatoarea a obținut și locul întâi în liga profesionistă. „Mă bucur mult pentru atingerea acestor rezultate frumoase, care au fost obținute prin multă muncă la ore. Dansez deja de doi ani. Lecțiile au loc de două ori pe săptămână, iar eu mă strădui să nu lipsesc niciodată. Dansul îmi aduce multă plăcere, iar părinții mă susțin în tot ceea ce fac”, a mărturisit dansatoarea.

Mândru de rezultatele obținute este și conducătorul artistic al clubului Dance Factory, Alina Darangiu. Antrenoarea ne-a spus că a avut emoții deosebite pentru fiecare copil, mai ales că la concurs au participat peste 500 de dansatori din întreaga țară. „Mulți copii au pășit pe scena unui campionat pentru prima dată în viață. Sunt foarte mulțumită și mândră de rezultatele obținute. Mă bucur că elevii mei au putut trăi această experiență frumoasă. Înainte de campionat ne-am pregătit suplimentar, iar ultimele două săptămâni au fost cele mai intense. Mulțumim Consiliului Raional Strășeni pentru asigurarea transportului. Totodată, mulțumim părinților pentru susținerea zilnică a copiilor în realizarea visurilor”, a afirmat Alina Darangiu.

După Campionatul Național, dansatorii se pregătesc pentru concursul Dance Open, care se va desfășura, în luna martie, la Iași, România.

Clubul Dance Factory a fost creat acum 6 ani și este frecventat de peste 80 de copii din Strășeni.

Cine credeți că va câștiga alegerile din 24 februarie la Strășeni?
2696 voturi · 2696 răspunsuri